dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "stefan cel mare"

Termenul de 30 septembrie pentru finalizarea lucrărilor la zona pietonală a străzii Ștefan cel Mare nu va fi respectat. Sunt gata cinci din cele șase tronsoane ale arterei. Se mai lucrează pe porțiunea cuprinsă între străzile Mihai Viteazu și Mihăileanu. Această parte a proiectului ar trebui să fie gata în cel mult două săptămâni, promite actualul constructor. Însă, toate lucrările, cum ar fi montarea mobilierului urban sau amenajarea spațiilor verzi, au termen de finalizare 3 decembrie.

Șantierul de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța ar urma să fie închis în această vară. Declarația aparține primarului Vergil Chițac care spune că până în prezent au avut loc o serie de lucrări în subteran. Mulți dintre constănțeni sunt însă sceptici și nu cred că vor vedea strada pietonală finalizată prea curând. Mai mult decât atât, pe multe dintre magazinele cândva frecventate de mulți clienți, acum este pus lacătul.

Nervi și neputință. Asta simt constănțenii care locuiesc pe șoseaua Mangaliei ori bulevardul 1 Mai, dar și cei care tranzitează zona. Dacă asfaltul a fost decopertat acum multe luni și lăsat așa, trotuarele sunt impracticabile în anumite zone. Lucrările de modernizare începute cu aproape un an în urmă sunt departe de a fi terminate. Un conflict între antreprenor și subanteprenor a stopat lucrările în zonă.

Bătaie de joc pe bani publici! Constănțenii asteaptă refacerea unei străzi din centrul orașului de doi ani iar lucrările vor mai întârzia cel puțin încă un an. Strada Ștefan cel Mare, cea mai lungă arteră pietonală din oraș, arată precum un șantier plin de de noroi, pietre de toate dimensiunile și capace de canalizare. În schimb, muncitorii lipsesc cu desăvârșire nu și nimeni nu știe de ce.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233